Fara Dumnezeu

Un post lung, lung, scris in multe, multe zile. De fapt, au fost doar 2. Puteam sa il scriu si intr-una singura, daca voiam, dar…mi-a fost lene. Deci, revenind. Un post despre mine si despre credinta mea. Asa cum o vad eu, si probabil cum o vad si altii.
Probabil multe persoane ma vor uri pentru chestia asta, probabil voi fi injurat si blestemat. Ok, oameni buni, este doar o parere, formata de-a lungul multor ani. Pe care m-am gandit sa o astern aici, si va spun sincer, chiar astept cat mai multe comentarii si pareri. Fara sa se lase cu bataie…

Credinta. Eram mic, credeam in Dumnezeu, si eram destept. Acum sunt mare si nu mai cred. Si mi se pare ca sunt prost facut gramada (desi nu sunt). Dar sa nu ne departam de la subiect. Deci, Dumnezeu. Pentru voi exista? Mai credeti in asa ceva?
Pot spune ca pentru mine a devenit un fel de Mos-Craciun. Despre care am aflat la 6 ani ca nu exista. Nu, nu am aflat si despre Dumnezeu ca nu exista. Dar, totusi, ce dovada exista? De fapt, hai sa o luam altfel. Logic si in ordine.

Dumnezeu a creat animalele intr-o zi. Iar in ziua urmatoare (sau nu mai stiu dupa cate zile), a creat omul. Ok, dar la ce zi ne referim? Intr-un alt sistem solar, sau pe o alta planeta din acest sistem solar (cateva cunostinte si putina logica, nimic stiintific – asa gandesc acum) ziua este alfel. Adica are un alt numar de ore, mai mic sau mai mare, in functie de distanta fata de steaua in jurul careia graviteaza. In cazul nostru, soarele. Din chestia asta, si din faptul ca cu 2 sau 3 zile inainte (nu mai tin minte) Dumnezeu creease Pamantul, este clar ca ne referim la o zi pamanteasca. Dar dinozaurii? Stati, nu sariti, ca vedeti imediat legatura. Dinozaurii au disparut cu circa 35 de milioane de ani inaintea aparitiei omului. Adica, aceste milioane bune de ani reprezinta o singura zi? Inseamna ca s-a lucrat ceva  timp, pana a iesit din fabrica primul om…

Probabil o sa sariti (cei credinciosi) cu gura, ca nu, nu e asa, nu gandesti bine, o zi metaforic vorbind. Atunci de ce ni se mai pomeneste de aceasta perioada fictiva? Nu putea sa nu fie nimic legat de timp? Pur si simplu o insiruire a etapelor creatiei. O sa spuneti si ca exista dovezi. Hai, sa va vad, ce dovezi? Niste evanghelii? Oameni buni, cu putina imaginatie, si eu as putea scrie ceva la fel de interesant si de atractiv. Nu trebuie sa fii mare intelectual sa iti poti imagina un scenariu precum in Apocalipsa lui Ioan. Multi regizori de filme si developeri de jocuri isi imagineaza si pun bazele propriei apocalipse, dar nu apar noi dumnezei. Pe de alta parte, revenim la dinozauri. Aici parca avem cateva dovezi. Un os aici, un os acolo, cateva teste sparte dincolo, si un schelet intreg la cativa pasi mai departe. Oare nu sunt suficiente dovezi?
Ba mai mult, stim cu totii teoria conform careia dinozaurii au pierit datorita unei comete ce a lovit Terra. Iar pozitiile in care au fost gasiti mult prea multi scheleti nu face decat sa confirme teoria. Deci, Dumnezeu exista, si abia si-a terminat o bucatica din opera, ca hop ne loveste ceva? Parca suna cam ciudat, nu credeti? Eu cred. V-am bagat de tot in ceata? Sper ca nu, mai aveti cateva teorii d-ale mele de citit.
(Da, intr-adevar, “Absenta dovezii nu este dovada absentei”, dar, cand ai atatea dovezi pe de-o parte, si atat de putine pe de alta parte, cam inspre ce parte tinzi sa inclini?)

Asa, sa continuam. Ce ne invata religia? Hai sa o dam putin pe extraterestrii. Religia ne invata ca suntem singuri. Dumnezeu a creat omul, si pe om l-a pus pe Terra, si atat. Cu asta-basta. Ei bine, trebuie sa fii de-a dreptul batut in cap sa crezi asa ceva. Deci, extraterestrii nu exista? Cum poti fi atat de credul? Cat de mare este universul, infinit daca ne luam dupa cunostintele astronomice ale oamenilor, si este populat de o mana de scrantiti mintal, care stau si se joaca pe o planeta? Asta nu pot s-o cred. Exista filme, exista documentarii, exista imagini. Ok, daca America a falsificat aselenizarea, putea falisifica si altceva, in cazul de fata prezentand omuletii gri. Sau verzi. Aselenizarea nu o cred. Sunt mult prea multe dovezi ca sa mai poti da crezare acestor lucruri. Dar faza cu extraterestrii pur si simplu nu pot accepta ca nu este adevarata. Uitati-va putin in jurul vostru. Atat de multe lucruri au aparut din senin. De unde atata tehnologie noua, de unde atat de multe minti luminate? Sau poate am fost ajutati de altcineva. Cineva mult prea avansat din toate punctele de vedere pentru ca noi sa intelegem asta.

Hai sa trecem si de extraterestii, e destula vorbarie. Si sa ajungem la razboaie. Poate mai tineti minte de la lectiile de istorie in clasa a 8-a si din primii 2 ani de liceu cele 3 mari puteri din timpul unui razboi. Eu, sincer, imi amintesc doar 2. Care erau ARMATA si BISERICA. Cei ce trebuiau sa insufle poporului credinta, vin si ridica armele impotriva celor de rand. Armata o inteleg, de-asta exista armata, ca sa existe razboi. Dar cu ce drept se baga biserica? Ce sa caute ea peste mine? Ok, tara in care traiesc a fost cucerita, am ajuns sub jug (comunist, ale carui urme inca se mai simt), dar cine esti tu, mare preot, sa vii in fata mea si sa imi spui sa nu mai cred in Dumnezeul meu? In schimb, sa cred in al tau. Apropo, cati Dumnezei exista? Cu ce e mai presus cultura ta decat a mea, ca sa imi spui ca Dumnezeul tau e mai bun decat al meu? Sau ca al tau exista, al meu nu? Tu, mare preot, indraznesti sa imi spui asta, dupa care vrei sa ma plec in fata ta si sa iti sarut sutana? Ei bine, biserica asta a facut pe vreme de razboi. Si, credeti sau nu, asta face si acum.

Pe de alta parte, exista o cultura a fiecarei religii. Si obiecte ce apartin fiecarei religii sau secte. Se stie ca religia X are aia, aia si aia, religia Y are ailalta, ailalta si ailalta, iar secta Y are din cealalta, din cealalta si din cealalta. Buuuuuun. Dar ati observat, oare, atunci cand se face o noua descoperire arheologica si se gaseste un oarecare ciudat obiect, care nu poate fi atribuit niciunei credinte? Hop, apare din senin o noua cultura, o noua credinta si noi preoti, care au existat, demult de tot, dar din pacate, tot ce poate certifica in acest moment existenta lor este o bucata de oala decorata nu-stiu-cum. Ok, am sub-apreciat fenomenul, nu este chiar vorba de oale, dar ati prins ideea.

Sa va dau un exemplu. Avem statuia libertatii. Aveti o imagine cu ea in minte, asa-i? Daca nu, google it, repejor. Gasiti ceva si trageti o privire rapida, memorand exact aspectul. Revenim. Peste XXX ani va porni al VI-lea Razboi Mondial. Un razboi nuclear, unde deja face-to-face-combat nu mai exista, tancurile si avioanele dorm in hangare, iar toata joaca o fac niste rachete teleghidate, care au in cap cateva grame (sau kilograme?) de uraniu imbogatit sau plutoniu. Sau o capsula de hidrogen, ca na, decat sa respire lumea hidrogen pur, mai bine baga in bombe cate ceva. Bombe-bombe, si pamantul se duce pe apa sambetei. Mor toti oamenii, se pierde absolut tot. Dupa 7500 de ani prima bacterie evolueaza, mai apar inca 5 si in final apare omul (sa nu dea dracu sa imi spuneti ca vine iar Dumnezeu si face omul. poate ne face dupa chipul si asemanarea extraterestrilor). Evolueaza, incet-incet, sau cine stie, poate intr-un ritm mult mai rapid, si in 750 de ani detine suficiente utilaje si resurse pentru a deschide un sit arheologic. Si sapa baietii, si sapa, si sapa, si hopa! Dau de ruinele statuii libertatii. Si atunci va veni un mare mester si va spune ca aici a existat o civilitatie. O civilizatie care credea in zeul soarelui (ca d-aia are statuia razele alea pe cap), sau in zeul focului (ca are si o torta in mana). Sau poate o sa mearga atat de departe incat o sa spuna ca se inclinau in fata zeului intelepciunii (ca avea statuia si o carte in brate).

Ei bine, dar se va gandi cineva ca acolo a fost una dintre cele mai dezvoltate civilizatii ale fostului pamant, si acea civilizatie credea in Dumnezeu, nicidecum in tot soiul de zei nascociti pe loc? Ei bine, exact asa se intampla si acum. Credeti sau nu…

O alta nascoceala foarte interesanta mi s-a parut chestia legata de invataturile pre- si post- nasterii lui Iisus. Ca un exemplu, foarte controversat de altfel, este ceea ce se spunea inainte de venirea lui: “Ochi pentru ochi, si dinte pentru dinte”, si ceea ce se spunea dupa venirea lui: “Iar daca esti plesnit peste un obraz, intoarce-l si pe celalalt”. Nu mai stiu exact exprimarea, asta e ideea de baza. N-aveti decat sa cautati in Biblie sau sa il intrebati pe Gogu. Eu n-am chef. Pana una-alta, cam mare schimbarea. A se citi FOARTE mare. Adica de unde si pana unde frate, de la o bataie in toata sinea sa ajungem la ceva de genu “tu bate-ma ca nu ma supar, eu sunt credincios si iert”? La fel si cu preacurvia si conceptele de “virginitate pana la casatorie”. De ce preacurvie? Nu e ceva normal, nu e ceva biologic? E ca si cum ai primi primul tort de ziua ta la 25 de ani. Iar pana atunci, sa vezi poze cu torturile altora (nu va ganditi la prostii), si sa iti povesteasca parintii cum a fost tortul lor. Si sa te mai si zgaiesti prin vitrine…
Sa mai vorbim putin si de evanghelii si de cei care le-au scris. Clar, nu detineau mare-mare nivel de cunostinte tehnologice. Asa ca ce-au vazut au descris ca un “car cu roti, si fiecare roata avea 100 de ochi”. Din nou, exprimarea nu o mai stiu ad-literam. Dar oare, se putea sa fie extraterestri? In treacat pe pamant, atunci la fel ca si acum. Se putea ca ochii acelei roti sa fie de fapt niste saibe nenoricite cu care se prind azi rotile? Bineinteles, concept total necunoscut pe vremea aceea. Si faptul ca “se intaltau” si “parca ar fi zburat” nu te duc cu gandul la aceleasi popoare/civilizatii cu mii de ani inaintea noastra, pe planul dezvoltarii?

Deh, ce sa va mai zic? Darwin si evolutia lui? De la maimuta la om, nu vi se pare un pas cam mare? Adica, putina inteligenta nu cred ca a aparut asa, tam-nesam, in schimb cred cu toata puterea ca a fost ceva la mijloc. Acel ceva este o specie extraterestra. Din nou vorbim de ei, si din nou calcam in picioare partea Bibliei care ne invata ca suntem “singurei printre copaci”. Bing-Bang…Altfel, cum naiba a reusit o maimuta sa ajunga inteligenta? Ca la scoala nu a fost. Atunci? A facut meditatii acasa? Neh, slabe sanse…sau poate s-a uitat la Discovery. Da, cu siguranta asta e varianta corecta. Pai si Discovery-ul, de unde mama naibii venea? A, de la extraterestii. I-au facut maimutei o vizita si i-au dat o antena super-ultra-mega-jmechera, care sa prinda semnalul lor, trimis din partea cealalta a universului. De-acolo unde, cu mii de ani mai tarziu, nici Hubble nu reusea sa bata.

Foarte interesant si faptul ca in ultima vreme au inceput sa apara posturi TV si radio bisericesti. La care probabil sa uita toti octogenarii care n-au ce face toata ziua. Un mod excelent de a indoctrina populatia, dar va intrebati de ce? Pentru reclame la De*o si Activ*a nu cred, ca nu prea pare sa fie vorba de bani. Oricum biserica si preotii au fost mereu plini de bani. Atunci, care e scopul? Probabil faptul ca din ce in ce mai multi oameni incep sa deschida ochii si sa vada si dincolo de bariera pe care biserica o impune. Iar cand incep sa vada cat mai clar ce se afla in partea cealalta, treaba se schimba. Asa cum s-a schimbat si pentru mine.

Ma simt putin aiurea sa spun toate astea, iar daca Dumnezeu exista, probabil ma va pedepsi crunt. Iar daca nu exista, inseamna ca pe ici-pe colo am avut dreptate. Acum, sincer, nu stiu ce imi doresc: sa existe, sau nu?

alien-copy

Advertisements

5 Responses to “Fara Dumnezeu”

  1. andreibaicu Says:

    Hmmm……de cum am citit faza cu Dumnezeu mi-am amintit de o chestie care era dezbatuta intr-un documentar si anume faptul ca toti zic ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, dar in acelasi timp daca pacatuim ne trimite in iad. Deci e clar ca ne iubeste pe toti. Asta daca exista. La partea cu oamenii care se trag din maimute atata am retinut si io din ce ne-a zis profa de biologie in liceu:ca atunci cand doua maimute s-au dus sa stiti voi ce in fat s-a produs o schimbare genetica si dupaia cand s-a facut fatu maimuta mare si s-a dus dupa fete genele schimbate din el s-au transmis la fat si s-au mai modificat nitel si asa mai departe. Despre biserica care se implica in razboi as putea sa spun ca este plina de ipocriti. Ce ar mai fi…aselenizarea e un mic film SF facut de americani(am vazut si io filmuletu din ’69 si am murit de ras cand l-am vazut pe Armstrong-cred ca el era- topaind p-acolo ca ultimu idiot asta in cazul in care pe luna gravitatia ar trebui sa fie mai mare). Cat despre extraterestrii as putea sa spun ca exista cu siguranta, iar biserica vrea doar sa musamalizeze existenta lor-in generala profa de religie ne spunea noua ca extratrestrii sunt o conceptie a diavolului=> mai clar de atat nu se poate.

  2. simpatizezciupercute Says:

    nu cred in extraterestri si nici in preoti:D
    cheers

  3. trebuie sa recunosc ca nu am putut sa citesc tot ce ai scris aici pt ca sunt …dupa parerea mea…niste mari aberatii! nu pot sa te critic … nu am aceasta putere si nici macar nu imi doresc sa fac asta…tot ce pot insa sa iti doresc este…sa ai parte in aceasta viata terestra de cat mai putine situatii din care sa nu mai vezi vreo scapare si sa spui: “Doamne ajuta-ma!”
    cat despre extraterestrii..si verisorul meu de 5 ani stie ca nu exista!
    in fine…fiecare cu credinta lui, cu conceptia lui despre divinitate si despre lucrurile care ne inconjoara! so…

  4. cat despre extraterestrii..si verisorul tau de 5 ani mai are timp sa se convinga. io la 5 ani deja ii visam…cine stie, poate chiar m-au rapit odata, nu a fost doar vis. si poate mi-au bagat jucarii d-alea mici-mici electronice in creieri…

  5. […] pana una-alta, a trecut Pastele. Nu ca as fi marele credincios, dupa cum multi au citit intr-un post mai de de mult. Unii au fost de acord, altii nu. Ma rog, a trecut si postul, foarte greu dealtfel. […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: